vineri, 23 noiembrie 2012

lansare la Târgul Gaudeamus 2012: Ion Lazu - Odiseea plăcilor memoriale; fotografii de autor...

Lansare la Târgul Gaudeamus 2012: Ion Lazu - Odiseea plăcilor memoriale

Lansare Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale

Ieri, 22 noiembrie, pe o vreme aspră, de sfârşit de toamnă, care făcea ca orele 14:00 să pară dinspre amurg, a avur loc la Târgul Gaudeamus, printre cele peste 650 de evenimente programate în doar 5 zile de stand, lansarea volumului Odiseea plăcilor memoriale, de Ion Lazu, la standul Bibliotacii Metropolitane Bucureşti. Lume multă, şi nefluctuantă în timpul vorbirilor, cum se întâmplă pe la Târg. Au prezentat: Emil Lungeanu, din partea Editurii, Simana Cioculescu, redactor de carte, încă pe vremea când volumul trebuia să apară la Editura MNLR, Mircea Coloşenco, istoric literar, Radu Voinescu, poet, critic literar şi autorul Ion Lazu. Iar din public au ţinut să-şi declare admiraţia pentru această iniţiativă dusă la capăt de scriitorul Ion Lazu dar şi pentru ideea de a scrie o carte despre împrejurările în care Proiectul a fost pus în operă: domnii Adrian Mihalcea, inginer şi Ion Drăguşin, coleg întru geologie cu autorul lansat. Actriţa şi poeta Lidia Lazu a accentuat notaemoţională a lansării citind Poezia Daniel, din volumul Eu scriu la lumina mâinii mele, al aceluiaşi Ion Lazu, carte apărută tot în astă toamnă, la edituraTipoMoldova, în colecţia Opera Omnia.  S-au spus lucruri mai mult decât măgulitoare despre volumul apărut, ce-i drept în condiţii editoriale de excepţie, cu literă mare, citeaţă, în format 17/24, aproape un ceaslov !, "o carte pe care o ţii în mână cu plăcere", cum s-a spus. (Şi s-au spus cuvine prea frumoase, fie şi sub beneficiul de inventar al amabilităţii confraterne.)
Au participat numeroşi scriitori, cum mai rar se întâmplă pe la noi: Ştefan Ion Ghilimescu, sosit de la Fienii recluziunii dumisale creative, poetul Florin Costinescu, romancierul Viorel Dianu, Florentin Popescu, care e de toate: poet, editor, istoric literar, eseist - şi ceva în plus, Corneliu Lupeş, muzeograf, scriitor, Ion Filipoiu, poet, realizator Radio, Mihai Miltiade Nenoiu, poet, celebru fagotist, preşedintele UNIMIR, Horia Frunză, editor, eseist, Paul Schuster-Stein (studentul lui Blaga), Aurel Maria Baros, poet,  Ion Cristescu, editor Tracus-Arte, poeţii: Dan Tipuriţă, Florin Grigoriu, Petru Solonaru, Vasile Bardan, Bujor Voinea, dar şi colegi de geologie, prieteni, tinere siluete de scriitori neidentificaţi, poetese misterioase (eventual admiratoare de taină ale bărbosului autor?)... La sfârşitul lansării, ce a durat 56 de minute, cum indică aparatul de filmat, declanşat la debutul prezentărilor şi oprit când truda cu autografele abia începuse...), toate persoanele prezente au primit câte o carte, din partea generoasei Edituri, iar autorul n-a ostenit să acorde autografe bine ticluite, ca între connaisseuri... Toţi aceşti participanţi, ca prieteni şi confraţi de suferinţă literară cu autorul, vor avea la lectură, dincolo de confirmarea sau infirmarea promisiunilor lansate de amabilii prezentatori,  măcar suspriza să constate că sunt ei înşişi eroi ai acestui jurnal despre odiseea punerii celor aproape 200 de plăci memoriale, căci scriitura nu se opreşte la relatarea oricât de precisă a acţiunii ca atare, sau la evocarea împrejurărilor când autorul i-a cunoscut ca actanţi ai vieţii literare, ci consemnează întâlniri cu scriitori, participări la diverse evenimente culturale din anii 2007-2008, chiar lecturile curente din această perioadă, inclusiv impresii cu prilejul reluării unor lecturi din scriitorii cărora li s-au pus plăci memoriale. Iar dacă este cu adevărat vorba despre "o lucrare monumentală, de referinţă, cum nu s-a mai făcut la noi... un punct de reper" (Emil Lungeanu), dacă volumul are "structura şi seducţia unui autentic roman" (Simona Cioculescu),  dacă strădaniile autorului au meritat "un serial de cinci emisiuni la TV Sigma", (moderate de Mircea Coloşenco), dacă în fapt este vorba despre "o comedie umană în mic", "scrisă de Ion lazu, cu pana lui inegalabilă", el fiind "unul dintre poeţii şi romancierii remarcabili ai vremii", care ni se prezintă aici "ca memorialist, nu ca moralist, lăsându-ne pe noi să ne facem singuri o opinie", cum a susţinut Radu Voinescu..., toate aceste afirmaţii (transcrise aici de pe bandă) şi multe alte nedumeriri vor putea fi surmontate numai la lectură, cum e şi firesc. Lectura fiind, dintotdeauna şi până astăzi - şi să sperăm pentru totdeauna, dintre prea puţinele îndeletniciri umane în care nimeni nu reuşeşte să se interpună între cititor şi obiectul interesului său.
Mulţumim tutoror celor care au participat la lansare, dând sens uman unui act futil, convenţional, cu grăbire bifat în turbionul de lansări Gaudeamus - mulţumim de asemenea şi tuturor celor care ar fi dorit să participe la bucuria noastră (chiar venită cu o întârziere de 4-5 ani, cum se întâmplă în astă meserie a aşteptărilor), dar care nu au reuşit să ajungă la standul de la ultimul nivel al incintei, acolo "sus, sus, la parapete!". Tuturor, salutul nostru emoţionat. Ion Lazu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu